Wednesday, April 25, 2018

Anul greșelilor cumulate

Ăsta-i ăla 😃. Să le luăm pe rând:

1. Am semănat prea devreme, mult prea devreme (?).
- 20 ianuarie (la Boșorod): vinete, ardei și roșii Giant Tree din două surse.


- câteva zile după (n-am poze) la Timișoara roșii pitice. Am o poză cu ele răsărite, câte 3 semințe din cele 7 feluri.

- 3 februarie - armata de roșii - câte 5 semințe din vreo 70 și ceva de feluri.


- a mai urmat o tură de vinete și ardei care fiind în valul 2, la bătaie cu roșiile au beneficiat de neglijență 😃.

2. Dacă tot am inceput așa devreme mi-era clar că am nevoie de supliment de lumină. Am făcut ceva în sensul ăsta, dar evident prea puțin. Am luat un raft, prea mic, cu 4 etaje, 3 iluminate cu câte 2 neoane de 18w. Ar fi trebuit să fie totul cel puțin dublu.






Până la repicarea mulțimii o fost cum o fost, da după, ne bazarăm mai mult pe lumina naturală care, așa devreme, nu prea să făcu 😃.


3. Am folosit încă, ce-i drept doar pentru jumătate din ardei, ghivece de turbă. Astea au fost minunea descoperită de mine anul trecut, în primul an de grădinărit. Și sunt minunate, poți să le pui cu totul în pământ, alea-alea. Da sunt pretențioase: dacă uzi bine(tare) și n-ai ce știu Io ce ventilație mucegăiesc, se usucă cu tot cu pământ mai repede decât cele de plastic, nu prea poți uda de jos în sus, adică în tavă. Astea fiind spuse, ardeilor din ghivece de plastic le-a mers ceva mai bine.

4. Pastilele de turbă pe care le-am folosit prima oară anul ăsta pentru germinare sunt de asemenea minunate, doar că eu le-am folosit greșit de câteva ori. Prima oară, experimental, in mijlocu iernii, la lucru, cu câteva semințe de ardei iute pentru un coleg, le-am hidratat prea tare și ba n-or răsărit, ba în colaborare cu faptul că n-or fost scoase la timp din mini-sera or dat ortu popii. Învățând din eșecul ăsta, la prima tură de ardei și vinete am fost mai atent și totul a decurs bine. La însămatarile mai târzii (vorba vine) m-o pus dracu să mai citesc că după hidratare ar trebui puțin stoarse și cred că le-am stors cam tare, s-or cam tasat și cumulat cu neglijarea și cu niște purici verzi dornici de prospături a dus la rezultate aproape catastrofale. Deci pastilele astea trebe tratate cu grijă 😃.

5. Spre finalul repicării roșiilor am gătat pământul dedicat, teoretic steril, și am folosit pământ din niște ghivece in care am avut una-alta anul trecut, probabil roșii. Ăsta, în colaborare cu următoarele greșeli a fost fatală.

6. Am udat prea mult. Asta-i chiar de începător. Scrie peste tot. Dă-i greu să te abții și cum mama supărării să știi ce-i prea mult până nu faci prea multul. Aci o fost o muncă de echipă. Cu o săptămână înainte venisem acasă și-mi găsisem giganții ofiliți. Aplecați bine și ei și ardeii din ghivecele de turbă. N-aș fost o mare catastrofa, udați s-au ridicat a doua zi. Da a rămas Muma c-o traumă. Cum se poate? Că ea și-a uitat la ei zilnic. Numa-n ziua aia nu 😃. Drept urmare, săptămâna următoare, înainte să vin, a udat tot. Eu am venit, m-am mai învârtit, n-am fost atent la detalii, și-am făcut o udare calumea în tăvi. Colac peste pupăză, am și refolosit cumva apa de la o tavă la alta. Finalul e că din ultimele 2 tăvi, cu pământ refolosit, au rămas 4 din 36. Am mai picat ele și din celelalte, da nu așa.


Aci încă aveam speranțe 😃.

7. Le-am călit brutal, la vânt. Subțirele și năltuțe de la lipsa de lumină s-au mai rupt, le-am mai cârpit, unele-au supraviețuit. Dă-i clar, anul trecut am avut răsaduri mai puține, da mai faine.



Ar mai fi vreo câteva, da eu m-am plictisi  deja 😃. Le-oi mai spune și altă dată. Între timp majoritatea sunt în grădină și natura și Al de Sus lucrează la repararea greșelilor mele 😃. Despre asta și despre lucruri mai puțin greșite altă dată. Altfel pierd tot meciul din Champions League 😃.

No comments:

Post a Comment

Mi-a sosit regina

    Ieri am primit aviz pentru ridicarea unui colet din USA de la oficiul poștal vamal. Tare m-am mai entuziasmat, apoi m-am mai dezumflat u...