Tuesday, June 19, 2018

Roșii Alin

N-ar trebui să recunosc, dar anul ăsta n-am avut foarte multe roșii. Cumva mai multa gălăgie decât rezultate 🤣. Bulion o făcut ceva maică-mea la începutul sezonului și cică o luat și roșii din vecini. Vreo câteva borcane de dulceață de roșii, câteva de dulceață de gogonele și niște muraturi. Ce-i drept am mâncat roșii ca spartu. Cu salata de vinete, cu brânză, cu alte alea, da mai ales goale. Am mai și dat da nu atât cât m-am lăudat.
Într-o săptămână când ori n-am adus, ori am adus puține și le-am dus la lucru, ori le-am dat, am avut cele mai multe roșii - o găleată, mari și faine de mă apuca invidia. 
Găleata o primise Adi (colegul de apartament) de la un coleg al lui - Alin.
Nu m-am lăsat ros prea mult și-am luat semințe de la una.
Unele mi-au plăcut din prima. Gust bun, formă interesantă - cutate și cam ca o pară. Mi se pare că seamănă cu Liguria da numa bine am ocazia să le compar la anu.
Deocamdată le-am zis roșii Alin.

Chiar seamănă cu Liguria și din ce-am mai citit pot fi "Cuore Albenga" (care-i cam tot aia 😃), da față de Liguria au pornit mai tare.





No comments:

Post a Comment

Mi-a sosit regina

    Ieri am primit aviz pentru ridicarea unui colet din USA de la oficiul poștal vamal. Tare m-am mai entuziasmat, apoi m-am mai dezumflat u...