Tuesday, November 14, 2017

Cocktailtomaten Schwarz München

Săptămână trecută am fost într-un team building la Kaprun - primul "helloTESS Camp". Frumos! Da nu despre asta vreau să zic. Ne-am întors vineri seara la München, pe drum ne-am oprit și am vizitat o prăjitorie de cafea. De-aci am subtilizat doua boabe de cafea neprăjită - una robusta și una arabica. La sfârșit am constatat că avea și Petro două. S-au confiscat. O să le pun in pământ cândva și dacă se face vreuna mare mă și laud cu ea(ele).

    Avusesem negocieri grele cu mine însumi legate de vizita asta. După ce mi-am cumpărat cartea Tomatele – de la pasiune la practica (impresii despre ea altădată) și-am băgat de seamă că autoarea(rele) e nemțoaică i-am găsit și-un site unde vinde semințe. Citind eu despre roșii la modă la nemți - tomatele Cocktail e un tip de care în cartea asta am auzit prima dată nu m-am putut abține să nu caut magazine de grădinărit la München. Și erau destule. Numa că negocierile mele plecau de la faptul că-mi cumpărasem deja o grămadă de prostii și știam că dacă ajung într-un loc de-ăsta ce știu eu ce-mi mai iau.

   Acu aveam deja 4 semințe de cafea. Așa că am plecat vineri seara, cam îndoit, prin oraș cu gândul să bifez un alt obiectiv (ăsta-i musai de fiecare dată la München), să mânc un Schweinsbraten mit Kruste. Ăsta e o minunăție de porc cu sos de bere neagră sau nu pe care am încercat s-o fac și eu de vreo trei ori și-odată aproape că mi-o ieșit. La Kaprun primisem niște sfaturi despre cum se face de la doi colegi binevoitori (Danke Philipp! Danke Klaus!) și iarna care vine nu mai scapă, o fac. Am găsit un birt și-am îndeplinit ritualul, bine garnisit cu Weißbier. Cred că asta m-am cam hotărât - a doua zi să mă duc la un magazin de grădinărit și să-mi iau niște chestii de micro irigații. Tot îmi trebe mie și nu iau nici o sămânță 😜.

    A doua zi am ales primul magazin (Dehner) și am găsit câteva locații, vreo două la 30 și ceva de minute pe jos. M-am dus la prima și nu prea era. Văzusem eu că nu arătau ăștia programul la ea. Cred că era în renovare sau ceva ori oi fi fost io prea chiorli. La 5 minute de ea - Dehner Zoo. Ăsta chiar era numa de mîțe și de-astea. Timp de altă locație aveam și nu prea. Când să mai bifez un eșec am întors capul și-am văzut o piață - mai c-am înviat! Aci frumos, frumos! Chiar știam piața asta, da numa un noroc chior că ăsta mă putea duce-n ea acu.


Multe erau aci-n piață. Da asta cu roșiile mi-a plăcut mie mai tare. În realitate nici nu era blurată 😃. Vreo câteva Cocktailtomaten și alte roșii (unele mai mult galbene) mai mari și mai frumoase. Eu mi-am luat câteva de scria pe ele Cocktailtomaten Schwarz. După ce-am mai citit nu știu dacă ăsta e un nume de soi sau mai degrabă un tip de roșii așa că eu o să le zic "Cocktailtomaten Schwarz München" sau poate schimb ordinea vorbelor. Am mai luat de-aci, de sămânță, niște Mini Paprika. N-am avut curaj să-ntreb dacă și plantă e mini sau doar fructul. Oricum îi incerc pe balcon. Ca fapt divers, după ce-am ajuns acasă și le-am pozat am constatat că minunățiile astea m-au costat cam 1 euroi bucata.


Gustul roșiilor ăstora negre nu m-a dat pe spate, da la vremea asta e irelevant. La soare-or să fie și mai negre și mai bune.

Toate pozele din ziua de piață

2018 - 0 fire 😞

No comments:

Post a Comment