M-am tot gândit că la un moment dat aș cam vrea să scriu ceva pe-aci și despre Oameni. M-am socotit că ar trebui s-o iau cronologic, cu Străbunii, cu Bunii, cu Părinții și eventual cu noi, ăștia micii. După care m-am gândit că nu-i bine așa, dacă vreau un crescendo trăbă invers, că ai mai vechi îs mai mari. Mie așa mi se pare, că ne diluăm. În trecut au fost eroi, haiduci, sfinți, ... Ce mai, Oameni Mari. Acu, parcă suntem mai mărunței, mai ocupați cu nimicuri, cum spusăi, mai diluați.
Până la urmă dacă e să scriu, o s-o fac alandala, cum m-ajută pe mine capul 😃. Și o să încep cu un(o) Străbun(ă) și cu un(o) Contemporan(ă). Unde-i legatura? La Ploiești. Nu e chiar așa 😃.
Străbuna Sabina e cel mai vechi strămoș despre care avem povești curente în familie. Pe numele de fată Rodean, plecată de pe la Laz (jud. Alba) în
America s-a căsătorit acolo cu Străbunicul Nicolae, plecat și el, din același sat după mia de dolari americană. Acum, mătușa Irina îmi mai spune și că despre tatăl străbunicii, învațătorul Pavel Rodean, scrie în cartea Plecarea Vlașinilor, sau Întoarcerea Vlașinilor că ar fi plecat din localitatea Rod de Sibiu cu familia și s-ar fi stabilit la Laz (jud. Alba). Promit să cumpăr și să citesc aceste cărți, în filmele făcute după ele acest detaliu nu apare. Se pare că America a înlesnit un pic această căsătorie. În sat ar fi fost mai problematică căsătoria fetei învățătorului cu ficiorul Chiuarului (Piuarului - cel ce avea în sat o Piuă). Plecați pe rând, întâlniți printre străini, a fost mai simplu.
Pe vremea aia legăturile cu pământul și cu familia erau ceva mai solide, nu prea se punea problema rămânerii în străinătate. Circula vorba că mergi în America, faci mia de dolari și te-ntorci acasă. Se pare că Străbunicul Nicolae ar fi fost cumva tentat de-o rătăcire chiar dacă avea vreo trei coaste rupte după o explozie în uzina/fabrica unde lucra. El s-a adaptat cumva mai bine, era un om de acțiune, avea motocicletă și i se spunea: "Nic, tu n-ai să mori acas'!"
Străbuna Sabina însă, n-a fost clintită nici o clipă de la planul de întoarcere. Și, când Buna Maria avea 7 ani și fratele ei 5-6, au scris carte (și au trimis bani dacă țin eu bine minte) unui neam să le caute o Crâșmă sau o Moară de cumpărat și s-au întors. Mai scrisese ea o carte înainte, de Dor de-acasă, să-i trimită o bucată de pită de casă. Și, după o lună pe vapor, a ajuns pita mucegăită, da ea a mâncat-o și-așa.
Numele ei de căsătorie și-al bunicii de fată e Cucuian și mă duce cu gândul la Cucuteni, despre care se spune că era o civilizație matriarhală. Cam matriarhat a fost în familia noastră de-a lungul timpului, atât de bine înrădăcinat și-l văd destul de mult la noi, la români, încât mai că mă bate gândul că e păstrat și transmis de multe mii de ani și că cei ce-or declarat la Daci societate Patriarhală, numa atâta or putut ei pricepe din aparențe. Oricum imaginea Străbunicii de "Mamă" a familiei e foarte puternică, poate chiar mai mult decât a Bunicii pe care am prins-o in viață.
Înainte să ajungem la legătură, de ce Simona? E unul din Oamenii remarcabili ai zilelor noastre astfel că am curajul s-o alătur unor Oameni de-acu 100 și ceva de ani. Poate că și pentru că e aromâncă, neam despre care Petre Țuțea zicea că sunt români absoluți. Eu mă gândesc la ei că sunt esență de români, noi ăștialalți ne-am diluat mai iute un pic. Chiar aș vrea să încerc să învăț cândva dialectul aromân având convingerea că este ceva mai apropiat de limba pe care o vorbeau dacii decât româna (nu că româna ar fi foarte îndepărtată). Pe lângă tenisul pe care-l joacă îmi place la Simona Halep că se vede că are destul de clar definită ideea de Bine și Rău și alegerea între cele două. Deducția mea logică despre încetarea colaborării cu Wim Fissette este că aceasta a apărut în momentul în care antrenorul i-a sugerat că poate ar fi mai bine să piardă meciul cu Ana Ivanovici pentru a o elimina pe Serena la Turneul Campioanelor. Asta e o mostră de gândire pe care un Om nu poate să o aibă, iar ușurința cu care antrenorul ei și alții gândeau așa cred că a făcut-o pe Simona să declare că se gândește să nu mai colaboreze cu antrenori străini petru că ei sunt altfel (sau cam așa ceva). Interpretările din presă si de pe net ale declarației, au fost total pe lângă din punctul meu de vedere.
Alt lucru care mi-a plăcut la Simona Halep e naturalețea și consecvența cu care-și face Semnul Crucii la sfârșitul fiecărei victorii. Îi admir din ce in ce mai mult pe cei care cred și care-și manifestă în mod firesc credința. Asta poate și pentru că pe mine Comunismul a reușit să mă lase cu un mic handicap din punctul de vedere al manifestării. Nu cred că mi-am pierdut credința, Doamne ferește, dar am, de exemplu, o reținere cumplită să-mi fac Cruce in public. Reușesc s-o fac foarte rar și cumva am o teamă absurdă și speranța că nu m-a văzut nimeni. In Biserică pot s-o fac, da acolo mă duc mai rar din păcate. Mă mai scot făcându-mi Cruce cu limba în cerul gurii. Asta tot de la Străbuna Sabina vine. Pe ea au învățat-o părinții și bunicii ei că Semnul Crucii are o putere foarte mare împotriva Răului și dacă vreodată nu poate să și-l facă cu mâna să-l facă cu limba în cerul gurii. Repovestitorii povestirii menționează printre motivele pentru care nu poți să-l faci dacă îți e rușine. Eu cred că ăsta a fost adăugat ulterior când a început să apară posibilitatea de a-ți fi rușine cu asta. In orice caz, fată fiind, Străbuna Sabina a întârziat într-o zi pe câmp și la întoarcere, pe întuneric, i-a ieșit Dracul în cale și nu mai putea să treacă. Îngrozită, probabil s-a rugat și a vrut să-și facă Semnul Crucii însă nu-și putea mișca mâna. Era ca și paralizată. Și-atunci și-a făcut Cruce cu limba în cerul gurii și Dracul a dispărut ca și cum nici n-ar fi fost, iar ea s-a întors acasă.
Acum vreun an-doi am observat că Simona nu-și mai făcea Cruce la sfârșitul meciurilor și am fost foarte trist, ba chiar speriat. M-am tot întrebat de ce? Mă gândeam că ce știu eu ce consilier de imagine o fi convins-o că nu dă bine. Aș fi vrut s-o-ntreb de ce și dacă-și face măcar cu limba-n cerul gurii? Speram că da, dar chiar și-asa era trist și înfricoșător faptul că față de acu mai mult de-o sută de ani, când intervenea direct in lumea materială, Dracul are acum prin interpuși o forță poate chiar mai mare.
Anul ăsta însă a venit pentru mine cu o mare bucurie. Simona și-a recăpătat libertatea de a-și face Cruce după victorie. Și sper/cred că n-o s-o mai piardă vreodată! Ăsta mi se pare cel mai mare câștig al ei de anul ăsta.
P.S. După ce-am scris asta am aflat de la Al Bătrân că o făcut niște cercetări și o găsit certificatul de căsătorie al străbunilor. Pe străbuna o chema, de fapt, Sabina. Parcă știam eu ceva, da in memoria familiei a rămas Sabina. Ea s-a dus în America în 1912 pe același vapor cu fratele lu Strămoșu Nicolae. La vapor i-a zis Lapland.
Mi-am mai amintit că avea un frate, Cheșu Aurel, care picta icoane pe sticlă și troițe. Am găsit niște link-uri cu lucrări de-a lui:
Am mai și pozat pozele ale vechi:
https://photos.app.goo.gl/vzTPh1M9hHLNn8hi2
